Protestele în masă
Ghid privind jurisprudența
Actualizări la tema transversală
Le Syndicat GJ împotriva Franței, nr. 52315/22
Interzicerea unei demonstrații în locul și la orele declarate de reclamant ca urmare a riscurilor dovedite de tulburare a ordinii publice și a dificultăților de asigurare a ordinii în locul de adunare anunțat, având în vedere configurația acestuia și numărul de manifestanți estimat.
Hotărâre
Rădulescu Dobrogea și Ciurea împotriva României, nr. 63972/19 și 16056/20
Amenzi contravenționale aplicate reclamanților pentru participare la o manifestație publică pașnică în fața locului în care partidul politic aflat la putere își desfășura congresul.
Hotărâre
Fundația Misiunea Curcubeu și alții împotriva Ungariei, nr. 32272/21 și alte 4
În baza unei interdicții generale a adunărilor publice, interzicerea manifestațiilor de mică amploare planificate de asociația reclamantă și de primul reclamant în cursul celui de al doilea val al pandemiei de COVID-19, precum și urmărirea penală și sancționarea celorlalți trei reclamanți pentru contravenții (nedeclararea prealabilă a adunării publice și/sau utilizarea claxoanelor) în legătură cu participarea lor la manifestații la debutul pandemiei de COVID-19.
Hotărâre
Teme-cheie

Materiale utile

Linkuri utile


